pagina personală a Dr.Iulian Hopulele

medic primar ortoped, Clinica de Ortopedie Cluj-Napoca

asistent universitar, Universitatea "Iuliu Haţieganu"

Mica ortopedie

Ortopedia copilului şi adolescentului

Osteoporoza:

Sarcoamele

Amputaţia:

Artroplastia:

Alte informaţii:

Despre mine:

Osteoporoza - biologia osului şi aspecte generale

Biologia osului

Osul se formează prin acumularea unei proteine moi, numite colagen, care devine dură după impregnarea cu săruri minerale, conţinând mai ales calciu. Calciul determină în principal duritatea osului, iar reţeaua proteică elasticitatea sa, osul matur putând fi comparat cu betonul armat. Deşi numeroase organe şi ţesuturi din corpul uman necesită calciu pentru a funcţiona normal, cea mai mare parte a calciului din organism se acumulează în oase şi dinţi.

Scheletul este alcătuit din două tipuri de ţesut osos: spongios (numit şi trabecular) şi compact (numit şi cortical). Osul spongios are aspect de burete, şi se află în interiorul vertebrelor, de exemplu. Osul compact are un aspect stratificat şi acoperă toate oasele, formând şi un segment important din oasele lungi. Prin urmare osul cortical este preponderent, reprezentâand un procent de 80% din scheletul osos, osul trabecular reprezentând restul de 20%.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă osteoporoza, trebuie să vorbim mai întâi de remanierea osoasă. Oasele sunt ţesuturi vii, care cresc continuu şi se adaptează la forţele mecanice la care sunt supuse. De-a lungul vieţii, osul este înlocuit în mod constant, proces numit remodelare osoasă. Acest proces este împărţit în două faze: resorbţia şi formarea osoasă. Resorbţia are loc prin activitatea unor celule numite osteoclaste, care dizolvă mici porţiuni din os, cu formarea unei cavităţi microscopice. Aceasta fază este urmată de faza de formare osoasă, în care celule numite osteoblaste umplu cavitatea cu os nou. Întregul proces durează câteva luni şi are loc în permanenţă în diverse puncte ale scheletului, astfel încât în orice moment circa 5% din ţesutul osos se află în proces de remaniere şi nu-şi îndeplineşte funcţia de sprijin. Metabolismul osos este controlat de diverşi factori, cum ar fi hormonii, aportul de calciu şi exerciţiul fizic. Acesti factori reglează activitatea celulelor de pe suprafaţa osului şi declanşează ciclul de remodelare. Osul trabecular este mult mai activ metabolic: deşi reprezintă numai 20% din masa osoasă, la acest nivel are loc 80% din remanierea osoasă.

Echilibrul dintre resorbţie şi formare determină bilanţul osos. Dacă osul distrus prin resorbţie este înlocuit complet, atunci cantitatea totală de os din corpul uman, numită şi masă osoasă, nu se schimbă şi rezistenţa scheletului rămâne nemodificată. În osteoporoză bilanţul osos este negativ, adică resorbţia depăşeşte formarea, fie printr-o resorbţie excesivă, fie printr-o formare insuficientă. Ambele situaţii reduc cantitatea de ţesut osos şi rezistenţa scheletului.

Cauzele osteoporozei

Femeile ating masa osoasă maximă (când oasele lor au un maximum de densitate) pe la vârsta de 20 de ani, iar bărbaţii pe la 30. Oamenii care ating o masă osoasă de vârf mai mare au în general nevoie de mai mult timp pentru a ajunge în situaţia ca oasele lor să devină vulnerabile la fracturi. Una dintre strategiile de prevenire a osteoporozei este de a obţine o masă osoasă de vârf cât mai mare în timpul tinereţii. Ca şi cu un cont în bancă, cu cât ai adunat mai mult, cu atât mai mult poţi să retragi înainte de a intra in dificultăţi. Adolescenţa reprezintă cea mai importantă perioadă pentru "a aduna banii în cont".

Mai mulţi factori influenţează acumularea osoasă, cum ar fi:

La femeile aflate după menopauză problema principală care se pune este de a limita pierderile de os, datorate în principal nivelului scăzut de estrogeni. Există o relaţie bine cunoscută între masa (sau densitatea) osoasă redusă, măsurată prin densitometrie osoasă, şi riscul de a avea o fractură legată de osteoporoză.
 

Tipuri de osteoporoză

Osteoporoza poate fi clasificată ca primară sau secundară.

Osteoporoza primară nu are nici o cauză determinabilă; sunt două tipuri de osteoporoză primară:

Tipul 1 - osteoporoza post-menopauză: acest tip de osteoporoză apara de regulă între vârsta de 50 şi 70 de ani, în bună masură datorită pierderii de estrogeni la vârsta menopauzei. Afectează în principal osul trabecular. Cea mai mare parte a coloanei vertebrale este alcatuită din os trabecular, motiv pentru care coloana vertebrală este foarte susceptibilă la efectele deficitului de estrogeni care caracterizează menopauza.

Tipul 2 - osteoporoza legată de vârstă; acest tip de osteoporoză este legat direct de procesul de îmbătrânire. Apare de regulă la oamenii trecuţi de 70 de ani şi afectează atât osul trabecular, cât şi osul cortical.
 

Osteoporoza secundară se datorează altei boli şi poate avea numeroase cauze, cum ar fi:

Uneori nu este boala ceea ce determină osteoporoza, ci tocmai medicamentul folosit pentru a o trata. De exemplu:

Dacă aveţi o boală care necesită medicaţie, rugaţi medicul sau farmacistul să vă lămurească dacă boala pe care o aveţi sau medicamentul pe care il primiţi au vreun efect asupra masei osoase. Uneori luând doza minimă posibilă a unui medicament puteţi reduce efectul negativ al acestuia asupra osului.

 

Osteoporoza la bărbaţi

Osteoporoza nu apare numai la femei. Osteoporoza la bărbaţi este mai rară, deoarece bărbaţii acumulează mai mult os decât femeile în timpul adolescenţei şi al maturităţii. Odată atinsă masa osoasă de vârf, bărbaţii pierd apoi mai puţin os decât femeile. Cu toate acestea osteoporoza se constată şi la bărbaţi. Hormonii sexuali par să joace de asemenea un rol în pierderea de ţesut osos. Ca şi la femei, vârsta intervine în pierderea de masă osoasă. Hipogonadismul şi declinul treptat al hormonului sexual numit testosteron poate duce la apariţia de oase fragile la bărbat. Pe vreme ce femeile pierd din masa osoasă mai ales pe seama unei resorbţii excesive, bărbaţii par să piardă masă osoasă mai ales ca urmare a unei formări osoase deficitare.

Cei mai mulţi dintre bărbaţii care fac osteoporoză devreme în viaţă o fac datorită unor cauze cum ar fi:

Osteoporoza la bărbat este un subiect mai puţin cunoscut şi multe eforturi în cercetarea osteoporozei sunt îndreptate în această direcţie.

Femeile şi osteoporoza

De ce femeile sunt mai frecvent afectate de osteoporoză decât bărbaţii? Femeile au o probabilitate de două ori mai mare de a face osteoporoză decât bărbaţii. În continuare voi explica de ce.

Masa osoasa de vârf este atinsă atunci cănd oasele au atins cea mai mare rezistenţă. Femeile, indiferent de rasă, ating această masă osoasă de vârf la circa 20-24 de ani. Bărbaţii continuă să acumuleze os până la vârsta de 30 de ani.

În medie bărbaţii sunt mai masivi decât femeile şi au o densitate osoasă de vârf mai mare.

În jurul vârstei de 40 de ani atât bărbaţii cât şi femeile încep să piardă ceva din ţesutul osos din scheletul lor. Dar în următorii 10 ani femeile pierd mult mai mult os datorită apropierii menopauzei, prin reducerea nivelului de estrogeni. Hormonul estrogen joaca un rol deosebit de important în resorbţia osoasă. După menopauză (în jurul vârstei de 51 de ani) femeile încep să piardă os într-un ritm susţinut. O femeie poate pierde 2-5% din masa ei osoasă pe an în cei 5-10 ani corespunzători menopauzei şi perioadei imediat urmatoare.

Osteoporoza la copil

Reducerea masei osoase la copil este rară şi poate avea mai multe cauze:

Osteoporoza la copil reprezintă o problemă serioasă, deoarece apare în anii în care corpul trebuie să acumuleze os. Copiii cu osteoporoză îşi rup oasele mai uşor faţă de alţi copii. Dacă un copil sănătos nu poate avea o fractură decât în urma unui accident serios de sport sau pe terenul de joacă, copiii cu osteoporoză îşi pot fractura oasele printr-o simplă cădere pe sol, de la o înălţime egală sau mai mică cu înălţimea lor.

"Osteoporoza idiopatică infantilă" este diagnosticul utilizat de medici după ce au fost eliminate toate celelalte cauze posibile de osteoporoză la copil. "Idiopatic" înseamnă că nu se ştie ce anume determină aceasta formă de osteoporoză. Boala a fost descoperită în 1965 şi este foarte rară, astfel încât numai 100 de cazuri au fost raportate de atunci. Osteoporoza idiopatica infantilă apare la copii sănătoşi chiar înainte de pubertate - între vârsta de 8 şi 14 ani. De regulă dispare de la sine în următorii 2-4 ani. Nu lasă de regulă o invaliditate şi în general nu afectează creşterea. De obicei oasele recuperează ulterior întârzierea de creştere din timpul bolii. Semnele de alarmă includ: fracturi atraumatice, mai ales la nivelul membrelor inferioare, durere lombară, sau la nivelul şoldurilor, picioarelor, genunchilor sau gleznelor, dificultăţi la mers. Cea mai bună conduită este de a proteja coloana vertebrală şi membrele de fracturi până ce boala se auto-limitează.

Alte afecţiuni ale copilului care evoluează cu osteoporoză şi/sau fracturi:
- osteogeneza imperfecta (tulburare genetică)
- anorexia nervoasă (tulburare de alimentaţie)
- poliartrita reumatoidă - direct sau datorită administrării de corticosteroizi
- alte boli care necesită administrarea de corticosteroizi: dermatomiozita, astmul bronşic, bolile inflamatorii ale tractului intestinal, distrofia musculară

Fracturile şi osteoporoza

Fracturile care apar pe teren de osteoporoză sunt în general atraumatice, adică se produc printr-un traumatism minim sau chiar în lipsa unui traumatism, printr-o solicitare normală a scheletului. Mai corect este însa să le denumim fracturi prin mecanism de mică energie. Cel mai frecvent este vorba de o fractură vertebrală, de radius sau de  şold.

Fractura vertebrală
Doctorii numesc fracturile vertebrelor legate de osteoporoză fracturi "prin strivire cuneiformă sau globală". Aceste fracturi pot avea loc spontan sau ca rezultat al unui traumatism minor, cum ar fi tusea, îmbrăţişarea, sau ridicarea de obiecte. Fracturile repetate determină:

Aceste modificări în forma scheletului pot fi însoţite de:

Fractura de radius
Fractura de radius legată de osteoporoză este de regulă rezultatul unei căderi pe mâna întinsă. Acest tip de fractură se mai numeşte şi fractura Pouteau-Colles. Fracturile radiusului sunt dureroase şi necesită imobilizare în gips timp de patru-şase săptămâni. Adesea încheietura mâinii rămâne deformată.

Fractura de şold
O fractură de şold datorata osteoporozei are de regulă loc în regiunea femurului numită col femural. Deşi majoritatea sunt rezultatul unei căderi, aceste fracturi pot avea loc şi spontan.

Dintre cei care suferă o fractură de şold, 12-20% vor deceda în urma complicaţiilor legate de fractură. Două treimi (68%) dintre pacienţii cu fractură de şold care supravieţuiesc după un an nu pot merge fără ajutor. Ceea ce înseamnă de două ori mai mulţi faţă de cei care aveau nevoie de ajutor la mers înainte de fractura de şold. Procentul pacientilor care sunt în scaun cu rotile sau obligaţi să stea în pat la un an de la fractură creşte de la 6% la 23% în rândul supravieţuitorilor primului an de la fractură.

Copyright © 2004 dr.Iulian Hopulele. All rights reserved. Revised: 01/29/06.