pagina personală a Dr.Iulian Hopulele

medic primar ortoped, Clinica de Ortopedie Cluj-Napoca

asistent universitar, Universitatea "Iuliu Haţieganu"

Mica ortopedie

Ortopedia copilului şi adolescentului

Osteoporoza:

Sarcoamele

Amputaţia:

Artroplastia:

Alte informaţii:

Despre mine:

Sarcoamele

Pentru a lua legătura cu alte persoane cu cancer primar sau metastatic la nivelul osului, muşchilor sau articulaţiilor, puteţi să vă înscrieţi pe grupul yahoo corespunzător. Puteţi contribui cu informaţii pentru a-i ajuta pe alţiii, aflaţi în situaţia dvs.

Sarcomul reprezintă o formă de cancer care debutează în os, ţesuturile moi sau ţesuturile de legătură. Există multe tipuri de sarcom.

Osteosarcomul (sarcomul osteogenic) debutează în osteoblaste, celule care sunt destinate să formeze os nou. În loc să producă os nou, aceste celule canceroase îl distrug şi slăbesc structura de rezistenţă a osului. Osteosarcomul poate debuta în orice os. La copii debutează de regulă la nivelul genunchiului. Alte localizări obişnuite pentru osteosarcom sunt la nivelul coapsei (în femurul mai proximal), sau la nivelul braţului (în humerus), aproape de umăr. Uneori se întinde spre alte oase ori spre plămâni.  În mod excepţional poate debuta în ţesuturile dinafara osului. Adolescenţii şi adulţii tineri fac osteosarcom mai frecvent decât persoanele din alte categorii de vârstă.

Un alt tip de sarcom este sarcomul Ewing - de fapt un grup de sarcoame cu caracteristici asemănătoare. Sarcomul Ewing formează de regulă tumori în oasele din jumătatea inferioară a corpului: bazinul, coapsa, gamba. Alte tumori din acest grup se pot dezvolta în părţile moi. Tumorile din grupul Ewing se întălnesc de regulă la adolescenţi.

Condrosarcomul reprezintă o tumoră malignă care produce matrice cartilaginoasă. Condrosarcomul primar este foarte rar. Debutează în centrul osului, la copii. Condrosarcomul secundar debutează la nivelul unor defecte cartilaginoase benigne, cum ar fi exostoza (osteocondromul) sau encondromul. Condrosarcomul poate fi clasificat ca intra-medular, cu originea într-un encondrom, sau de suprafaţă, cu originea într-o exostoză. Condrosarcomul apare în decada a 5-a sau a 6-a de viaţă şi este mai frecvent la bărbaţi (în raport de 1,5 : 1). Este frecvent întâlnit la nivelul femurului, humerusului, coastelor şi pe suprafaţa bazinului. Pacienţii cu boală Ollier (encondromatoză multiplă) sau sindrom Maffucci (encondromatoză multiplă şi hemangioame) sunt mult mai expuşi la riscul de a face condrosarcom decât populaţia normală, de cele mai multe ori în decada a 3-a sau a 4-a de viaţă.

Sarcoamele părţilor moi se pot dezvolta în oricare din ţesuturile care conectează sau sprijină alte ţesuturi. Acestea includ muşchi, tendoane, grăsime (ţesut adipos), vase de sânge, vase limfatice, nervi, şi ţesuturi intra- sau periarticulare, cum ar fi sinoviala. Sarcoamele părţilor moi sunt întâlnite mai frecvent la adulţi. La copii cel mai frecvent tip de sarcom al părţilor moi îşi are originea în muşchii striaţi - cei care mişcă oasele. Acest tip de sarcom se numeşte rabdomiosarcom. Debutează de regulă la nivelul braţelor sau picioarelor, dar poate fi întâlnit şi cu alte localizări, cum ar fi gâtul sau capul (la baza craniului sau în jurul ochilor).

Factori de risc

Nu ştim ce anume determină apariţia sarcoamelor. În funcţie de tipul de sarcom, anumiţi factori pot creşte riscul. De exemplu, copiii cu anumite boli congenitale rare pot avea un risc mai mare de a face sarcoame ale părţilor moi. În cele mai multe cazuri nu se pot identifica factori de risc.

Simptome

Simptomele din sarcom depind de tipul bolii, de localizare, de dimensiune şi de amploarea extinderii. Simptomele de mai jos pot fi determinate şi de alte afceţiuni, necanceroase. Prin urmare, dacă aveţi dubii, consultaţi un medic.

Sarcomul Ewing poate determina următoarele simptome: o umflătură de natură necunoscută, cu durere şi tumefierea zonei; pierderea poftei de mâncare, febră, senzaţia de rău general, oboseală, pierdere de greutate dacă boala s-a extins.

Condrosarcomul poate prezenta următoarele simptome: o masă tumorală uneori voluminoasă, eventual cu caracter compresiv, durere cu caracter preponderent nocturn şi care poate ceda la administrarea de antiinflamatoare. Durerea nu cedează la repaus şi poate să existe de ani de zile, dar cu o intensificare lentă în timp.

Rabdomiosarcomul se prezintă de regulă ca o umflătură cu creştere rapidă la nivelul braţului sau piciorului. Simptomele sarcoamelor părţilor moi, inclusiv ale rabdomiosarcomului, pot varia în funcţie de localizare. De exemplu, o tumoră în tractul urinar sau în jurul  acestuia poate afecta urinarea, iar o tumoră la baza craniului poate comprima nervii feţei, determinând scăderea forţei muşchilor feţei sau durere la acest nivel.

Diagnostic

Mai întâi trebuie făcut un examen clinic amănunţit, incluzând antecedentele persoanei examinate. Este bine să aveţi cu dvs.toată documentaţia legată de boala dv. - păstraţi cu grijă toate documentele medicale, sau faceţi copii de pe acestea. Apoi vor fi recomandate investigaţii suplimentare, pentru a afla natura exactă a tumorii şi dacă există sau nu extindere fie regional, fie la distanţă (metastaze).

Pentru clarificarea diagnosticului este necesară o biopsie. Aceasta înseamnă îndepărtarea unui fragment din tumoră pentru a fi analizat la microscop - fie o parte din masa tumorală, fie a masei tumorale în întregime. Uneori biopsia poate fi făcută cu un ac de biopsie, dar de regulă biopsia se face chirurgical (deschis).

Pot fi necesare de asemenea examinări imagistice, cum ar fi radiografia, ecografia, tomografia computerizată (TC/ CT), rezonanţa magnetică nucleară (RMN/ MRI), sau tomografia cu emisie de pozitroni (PET), cu scopul de a observa interiorul corpului. Aceasta permite identificarea zonelor cu activitate canceroasă.

Stadializare

Stadializarea se referă la felul în care medicii clasifică cancerul, în funcţie de diferite criterii. Acest lucru, împreună cu alţi factori, permite medicilor să conceapă un plan de tratament. Nu există un sistem comun de stadializare pentru toate tipurile de sarcoame.

Osteosarcomul şi tumorile Ewing ale osului se clasifică în localizate sau metastatice (extinse şi la alte zone ale organismului).

Sarcoamele părţilor moi, incluzând rabdomiosarcomul, pot fi împărţite în patru stadii, în funcţie de:

Noţiuni de imagistică

Scintigrafia reprezintă o tehnică imagistică destinată să găsească zone anormale în oase. Se poate concentra asupra unei regiuni, dar în general este utilizată pentru scanarea întregului schelet. Procedeul presupune injectarea unui radiotrasor, adică a unei mici cantităţi de substanţă radioactivă. Cu excepţia injecţiei, procedura este complet nedureroasă. La un anumit interval de timp după injectare, radiaţia emisă de corp este captată cu o cameră gamma - locurile cu metabolism mai activ captează mai mult trasor şi prin urmare apar ca "zone calde". Astfel de "zone calde" pot corespunde fie unor regiuni cu activitate tumorală, fie unor regiuni unde se manifestă alte afecţiuni, cum ar fi artroza. În cazul sarcoamelor, trasorul cel mai folosit este techneţiul (Tc99) sau galiul (Ga67).

Tomografia computerizată (TC/ CT) este în esenţă o procedură radiologică. Imaginea finală rezultă din sumarea mai multe imagini obţinute prin rotirea aparatului în jurul segmentului studiat.
Secţiunile obţinute sunt transversale şi evidenţiază foarte bine ţesuturile intens mineralizate, cum sunt oasele.

Rezonanţa magnetică nucleară (RMN/ MRI) reprezintă o tehnică imagistică costisitoare, care foloseşte unde electromagnetice produse de o bobină enormă, în interiorul căreia este introdus pacientul. Energia electromagnetică este absorbită de corp şi eliberată apoi într-un anumit mod, în funcţie de tipul de ţesut şi de calităţile acestuia, inclusiv cele determinate de tumoră. Un computer tranduce aceste unde emise de corp într-o imagine foarte detaliată a părţilor studiate. Pe RMN se văd foarte bine părţile moi. Secţiunile sunt nu numai transversale, ci şi longitudinale.

Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) reprezintă o tehnică imagistică greu accesibilă, care foloseşte glucoză marcată cu un atom radioactiv cu timp foarte scurt de înjumătăţire. O cantitate mică este injectată în braţ, după care o cameră de detecţie captează radioactivitatea emisă de anumite părţi ale corpului. Celulele tumorale absorb în general cantităţi importante de glucoză radioactivă, ceea ce face ca PET să fie foarte utilă pentru detectarea metastazelor.
 

Copyright © 2008 dr.Iulian Hopulele. All rights reserved. Revised: 01/27/08.